Lacrimi crude..

Pentru ca simteam nevoia sa imi impartasesc dorul cu lumea!





Degetele noastre jucause si firave se impletesc armonios intr-o strangere tandra si indelungata. Privirea statica ma conduce pe un taram parca cunoscut, dar nu indeajuns de aproape. In rasuflarea ei calda, simt o emotie. Parca vrea sa-mi spuna ceva, dar cuvintele sunt mult prea greu de rostit. Incerc din rasputeri sa-i inteleg incruntarile stranii ce-si fac aparitia pe chipul ei naiv. Prin minte imi trec tot felu de intrebari ce parca nu isi gasesc rostul, dar sunt menite pentru a fi adresate. Cu buzele tremurand, ii ating pielea rece si o intreb : « Te framanta ceva ? ». Ii privesc atent pornirile trupului in asteptarea unui raspuns, dar in zadar. Tot ce schitase era un zambet palid. Incerc sa o incurajez cu privirile, sa-i patrund usor in suflet si sa vad ce nu-i da pace.
La un moment dat, isi ridica usor fruntea si rosteste lin: « Draga mea prietena, ma simt incorsetata de miile de ganduri si sentimente care nu dau odihna sufletului meu. As vrea sa le pot rosti ca odinioara, dar ceva ma impiedica. » Acestea au fost ultimile ei cuvinte, dupa care, cu o putere parca supra-naturala, si-a indepartat umbra de mine. O priveam cu ochii indurerati si incercam sa inteleg de ce s-a indepartat asa subit, fara sa-mi dea un raspuns, fara sa apeleze la intelegerea mea, fiind singura fiinta care o mai putea ajuta. Imi las trupul sa cada usor pe o banca din parc. Privesc cum o frunza se zbate in bataia vantului, la fel cum si inima mea se zbatea in trupu-mi fragil. Ma simt goala si ravasita pe dinauntru si parca as vrea sa tip, sa ma descarc de toata suferinta ce am acumulat-o. Incercam cu neputinta sa gasesc un motiv pentru tot acest hazard ce a avut loc... Fara rost ! Nu imi dadeam seama ! Mintea mea devenise ca o camaruta cu sute de poze lipite pe pereti. Ma regaseam in acelea.
In fiecare imagine eram eu si ea, zambind, desprinse de viata cruda ce o degustam zi de zi. Rememoram acele franturi. Era mereu langa mine si reusea sa ma lepede de sentimentele de ura si descurajare. Dainuia in sufletul meu, chipul ei gingas. Pentru mine era de la o simpla prietena, la motivul pentru care ma trezeam dimineata.
O lacrima plapanda aluneca pe chipul meu. As fi vrut sa o pot pastra pentru vecie. In acel moment realizam cel mai important lucru din viata mea, se incheiase o prietenie.