...si uite ca sunt singura! Nici macar cei de odionoara nu mai sunt langa mine. Si da! Plang. De ce? Pentru ca ati plecat toti precum corbii dupa ce si-au mancat starvul. Si va uitati toti cu ochii plin de sictir si sfidati normalul. Si incerc sa ma apropii de voi, dar sunteti pasivi. Si mi-e frig si strig dupa ajutor, dar pot striga mult si bine. Nu ma auziti. Si cad la picioarele voastre sa ma ajutati si sa fiti langa mine pentru ca am nevoie de voi, dar treceti nepasatori pe langa mine. Si totusi..vedeti cat ma doare!! Dar inchideti ochii sau vorbiti intre voi tratandu-ma cu indiferenta. Pentru ce? Am gresit cu ceva? Dar de ce tot incerc sa va arat suferinta asta? Conteaza pentru voi? Nu. Nu conteaza. Ma confesez "ca sa ma aflu in treaba", ca sa ma descarc, ca sa trec peste. Si inchid ochii si imi spun: "Nu dispera! Maine va fi mai rau." Si trec peste toate astea cu toate ca ma izolez. Si m-am obisnuit deja sa vorbesc singura. Pana si peretii imi sunt prieteni mai buni!! Si ma gandesc la ea. Ea cea de altadata. Ea care mereu ma asculta si ma sfatuia. Ea care imi dadea cate o palma sa ma trezesc si sa realizez ca am gresit. Nici macar ea nu mai este. Era singura persoana pentru care ma mai bucuram de soarele diminetii..Şi-uitând că m-ai uitat,
Vei smulge din cadrul palidului vis
Întunecatu-mi chip,
Ca-n ziua când te-afunda vaporu-n zare
Şi când din ochi lăsai să-ţi pice
Trei lacrimi reci de călătoare!
Ion Minulescu
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu