In memoriam...

Atinge pământul ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic.

Pătează-ţi sufletul cu patima mea, căci în astă zi, inima ta a cunoscut-o pe a mea. Soarbe-mi energia cu paiul vieţii tale şi trage-o puternic în piept, ca pe fumul din ţigările ieftine, pe care le ai ascunse în buzunarul de la piept. Leagă-te la ochi cu batista mea de mătase croită cu păcat. Caută-mă în labirintul gândirii tale. Deschide uşa sufletului şi las-o aşa ca să pot păşi înlăuntru. Strânge-mă puternic în braţe până vei simţi că mi se sfărâmă oasele şi sarută-mă tandru pe fruntea rece. Şterge-mi din obraji roşeaţa şi desenează-mi pe chipul angelic un zâmbet natural. Dă foc gândurilor mele deşarte şi adu-mi în loc amintiri viitoare. Atinge-mi pielea ca de lemn şi fă-o să fie cât mai vie. Ciopleşte-mă cu uşurinţă căci mă rănesc uşor. Sunt acum un întreg? Sau poate ai uitat ceva...nu mi-ai sculptat nicio inimă. Acolo este incă aceeaşi piatră prăfuită. Ridic-o la cer te rog! Vreau să o vadă toată lumea. Apoi arunc-o. Creează-mi una nouă căci am nevoie să pot iubi. După toate astea, am o singură rugăminte. Omoară-mă pentru că visul meu s-a împlinit! Am să mor ca un om.