Praf.

Si vine astfel o vreme cand te saturi efectiv sa porti aceeasi masca zi de zi. Mergi haotic pe strazi uitandu-te la situatii mizere in care se complac oamenii. Sagetezi cu privirea oamenii saraci care plang zile intregi la coltul magazinelor. Ce sa le faci?

Trec toate pe langa tine.

Si din cand in cand iti mai regasesti silueta si chipul acela blajin intr-unul din geamurile prafuite ale unui magazin. Pari batran si supt de putere. Ceva a ramas nesters: privirea mereu curioasa. Cauti mereu in jurul tau alinare, iubire si intelegere. As spune ca..sunt greu de gasit!

Si vine o vreme cand pasii tai nu se mai aud pe strada. Te izbesti puternic de oameni, dar ei nu simt durerea ce o simti tu pana in maduva spinarii. Te sperii pentru ca tu vezi si simti cum te lovesti de tot ce te inconjoara. Ei sunt orbi? Nepasatori as spune!

Si vine in sfarsit vremea cand te saturi chiar de orice fel de contact cu umanitatea. Te izolezi : in tine, in camera, printre ganduri. Chipul tau uita ce e ala zambet. Si asa te dizolvi ca o substanta. Devii un neom sau poate o particula de praf..cenusa?

Dupa toate astea...te gandesti daca oare lasi in urma ceva! O amintire? O lacrima? Dor? Sau pur si simplu...nepasare?