Viaţă, dulce viaţă!

Apar uneori momente în viaţă când realizezi că îmbătrâneşti câte puţin, câte puţin şi nu poţi controla timpul care se scurge cu uşurinţă pe lângă tine, dar îl poţi prinde dacă vrei. Atunci când găseşti momentul potrivit profită de el! Deschide larg ochii şi lasă visele să-şi continue sorocul lor. Opreşte-te să inspiri realitatea. Asta e viaţa pe care o avem cu toţii în mâinile proprii, dar pe care o neglijăm.

Când începi a da de gustul fericirii adu-ţi aminte că trebuie să nu îl risipeşti. Încearcă să te bucuri cu măsură, ca să fie mereu aşa, căci altfel fericirea ar putea să te părăsească dacă nu ştii să o apreciezi.

Lasă-ţi sufletul să ia decizii, iar mintea să simtă emoţia.

Şi uite aşa am ajuns să scriu reţeta unei vieţi perfecte pentru că există şi lucruri perfecte pe lumea asta : ca iubirea dintre noi doi sau alţii doi. Pentru că fără iubire nu ar fi viaţă. E ca şi cum am vrea să respirăm, dar nu avem plămâni.

Atunci când simţi că ai lângă tine o persoană care te răvăşeşte pe interior, care îţi trezeşte amintiri şi emoţii greu de controlat, care îţi provoacă un gol în stomac, nu ezita! Spune-i : Te iubesc!

Şi după toate astea te asigur că ai tot dreptul şi vei simţi nevoia de a striga în gura mare : Sunt Fericit! Atingi absolutul, fericirea supremă, împlinirea sufletului.

Succes! Te aştept şi pe tine aici sus printre nori să vezi cât de plăcut e !

Praf.

Si vine astfel o vreme cand te saturi efectiv sa porti aceeasi masca zi de zi. Mergi haotic pe strazi uitandu-te la situatii mizere in care se complac oamenii. Sagetezi cu privirea oamenii saraci care plang zile intregi la coltul magazinelor. Ce sa le faci?

Trec toate pe langa tine.

Si din cand in cand iti mai regasesti silueta si chipul acela blajin intr-unul din geamurile prafuite ale unui magazin. Pari batran si supt de putere. Ceva a ramas nesters: privirea mereu curioasa. Cauti mereu in jurul tau alinare, iubire si intelegere. As spune ca..sunt greu de gasit!

Si vine o vreme cand pasii tai nu se mai aud pe strada. Te izbesti puternic de oameni, dar ei nu simt durerea ce o simti tu pana in maduva spinarii. Te sperii pentru ca tu vezi si simti cum te lovesti de tot ce te inconjoara. Ei sunt orbi? Nepasatori as spune!

Si vine in sfarsit vremea cand te saturi chiar de orice fel de contact cu umanitatea. Te izolezi : in tine, in camera, printre ganduri. Chipul tau uita ce e ala zambet. Si asa te dizolvi ca o substanta. Devii un neom sau poate o particula de praf..cenusa?

Dupa toate astea...te gandesti daca oare lasi in urma ceva! O amintire? O lacrima? Dor? Sau pur si simplu...nepasare?

In memoriam...

Atinge pământul ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic.

Pătează-ţi sufletul cu patima mea, căci în astă zi, inima ta a cunoscut-o pe a mea. Soarbe-mi energia cu paiul vieţii tale şi trage-o puternic în piept, ca pe fumul din ţigările ieftine, pe care le ai ascunse în buzunarul de la piept. Leagă-te la ochi cu batista mea de mătase croită cu păcat. Caută-mă în labirintul gândirii tale. Deschide uşa sufletului şi las-o aşa ca să pot păşi înlăuntru. Strânge-mă puternic în braţe până vei simţi că mi se sfărâmă oasele şi sarută-mă tandru pe fruntea rece. Şterge-mi din obraji roşeaţa şi desenează-mi pe chipul angelic un zâmbet natural. Dă foc gândurilor mele deşarte şi adu-mi în loc amintiri viitoare. Atinge-mi pielea ca de lemn şi fă-o să fie cât mai vie. Ciopleşte-mă cu uşurinţă căci mă rănesc uşor. Sunt acum un întreg? Sau poate ai uitat ceva...nu mi-ai sculptat nicio inimă. Acolo este incă aceeaşi piatră prăfuită. Ridic-o la cer te rog! Vreau să o vadă toată lumea. Apoi arunc-o. Creează-mi una nouă căci am nevoie să pot iubi. După toate astea, am o singură rugăminte. Omoară-mă pentru că visul meu s-a împlinit! Am să mor ca un om.

Plastic.

Prin venele noastre curge monotonia,
Fetele noastre sterse ascund extazul si nebunia.
Deprimant e al doilea cuvant ce-mi sageata prin minte
Iar in cele din urma, apar pe buze cateva cuvinte.

Oameni necunoscuti imi pasesc in gand,
Confuzi deschid usa si intrand
Rascolesc prin camaruta goala,
Gasind mirati o poza,
Ce-mi creeaza pentru un moment, o narcoza.

Senzatia contureaza pe fata mea palida
Un semn.
O cusatura ciudata parca interminabila,
Cu gust profund de lemn.

Imi ating chipul rece,
Dar senzatia tot nu trece.
Cusatura se adanceste,
Toata lumea ciudat ma priveste.

Lacrimi in ochi se ivesc,
Pe obrazul fad se impletesc,
Priviri speriate ma atintesc,
Buzele mele singure acum vorbesc.

In strafundurile oaselor,
O durere insuportabila se zbate.
Prin cap durerea ajunge
Si cu o puternica forta ma strapunge.

E o evadare?
Sau o simpla metamorfozare?
Subit toata lumea trasare,
Iar pe chipul lor apare aceeasi cusatura.
Sa fie un zambet oare?

Serveşte-te din buzunaru’ meu că nu te vede nimeni...

„România, trezeşte-te!”

Zi de zi respirăm aerul din ţara asta şi ne prefacem că totul merge bine. Şi totuşi nu e aşa. Trecem cu vederea peste milioanele de amănunte, care ne duc spre un singur drum : al dezastrului! Încercăm cu eforturi disperate să ne convingem că „până şi aici în ţara mea, omul trăieşte bine şi face ce vrea”. Oare e adevărat?

Se pare că nu suntem încă pe deplin convinşi că poporul român se destramă uşor-uşor. Ce ne mai trebuie? Să simţim fiecare pe pielea noastră repercusiunile ce au loc din cauza unor erori ale poporului.

Caz concret : Sunt elevă a liceului „Gh.M.Murgoci” şi am mers la şcoală, după cum obişnuiesc să fac, ca un elev disciplinat. Singura greşeală pe care mi-o asum, într-un mod ironic e că nu am îndeplinit cu stricteţe regulamentul de ordine interioară a liceului şi am luat cu mine MP4-ul, deoarece obişnuiesc să ascult muzică în drum spre liceu, dimineaţa de la 7. În ora de sport de la 10:00 la 11:00 am lăsat MP4-ul în ghiozdan cu gândul că nu are cine să ma buzunărească. (chiar aşa?) Spre ghinionul meu, uşa de la clasă a rămas deschisă. Ce putea să urmeze? Binenţeles s-a ajuns la furt pentru că...suntem încă în România!! După ora de sport am constat că am fost un caz fericit. Cineva mi-a furat MP4-ul, dar alţi colegi au rămas fără telefoane, bani sau chiar...fără GHIOZDAN!! Amuzant nu?

În momentul ăsta o singură întrebare îmi mai pun : „Cine e vinovatul în toată această acţiune? Diriginta clasei pentru că nu a avut grijă să fie clasa închisă? Gardianul pentru că nu i-a vazut pe făptaşii, care defapt au sărit gardu` prin spatele liceului? Directoarea că nu a izolat efectiv liceul ca nici un intrus să patrundă? Sau copiii pentru că au fost distraţi şi nu au închis clasa deoarece să simţeau într-un loc sigur, la şcoală, fără să-şi pună problema că ar putea cineva să le fure ghiozdanele?”

Şi aşa şi cu ţara noastră...În curând ne vom plictisi de toate acestea si îi vom pofti pe hoţi să ne ia din buzunar banu` fără să se mai chinuie!

O ultima remuscare...

Esti prea departe ca sa ma auzi,

Mult prea departe ca sa mai intelegi.

De fiecare data ochii fata de mine ti-i ascunzi,

Ti-e frica oare de dragostea pe care o renegi?

Tulburat, prins intr-un joc sumbru,

Fugi de tine,

Te inchizi si speri,

Crezi ca totul e un simplu cosmar?

Iti doresti sa nu fie adevarat,

Sa treci peste necaz,

Si sa inchizi usa

Sa ma anunti ca ai plecat.

Neputincios, ridici capul spre tavanul negru

A ramas singurul care te mai asculta

El stie tot ce ai facut

Vina e a ta ca nu ai tacut!

Iti auzi respiratia cum de pereti se loveste,

Ticaitul inimii incetineste.

Ochii speriati ies din orbite,

Sumbru pare totul,

Nu-i asa, iubite?

Ti-ai uitat propria fiinta,

Ai incuiat intr-o cutiuta constiinta.

Ai ars toate amintirile noastre,

Iar acum simti durerea cum te sageata pana-n coaste!

Nu fi deprimat, zambeste,

Timpul pentru tine conteneste.

Aduna-ti puterea din oase,

Si ridica-te din abisul in care ai cazut,

Caci viata nu e de matase!

Purul adevar.

In fiecare zi, in fata ochilor tai se contureaza o noua poveste...povestea vietii tale!
In fiecare zi, in propriile-ti maini tii viitorul...tu il controlezi!
In fiecare zi, in mintea ta sta trecutul ascuns...il rememorezi cu fiecare ocazie pe care o ai..pentru ca ii duci doru`!
In fiecare zi, in sufletul tau se amesteca precum intr-o paleta plina de culori...emotiile tale!
In fiecare zi, in oglinda de pe masuta in care obisnuiesti sa te privesti...nu mai esti tu!
Zi de zi realizam ce oameni "complicati" suntem. Am ajuns sa ne privim intre noi ca pe niste roboti. Dar fiecare robot are si el o inima diferita de a celorlalti!
Si tu esti un robot...un robot special! In fiecare zi, in fata ochilor tai, in mainile tale, in mintea ta, in sufletul tau exista un mister care asteapta sa-l dezlegi.
Ridica-ti barbia din pamant. Lumineaza-ti fata ca toata lumea sa vada acei ochi frumosi. Arde amaraciunile si sterge-ti incruntarea de pe frunte. Ridica-te din pamant, scutura-te de trecutul care te trage in mocirla. Priveste-ti puterea din maini. Priveste cu seninatate cerul. Pentru tine se investe soarele zi de zi pe cerul imaculat. Pentru tine apare si ploaia...ca sa-ti curete sufletul si chipul de tristetile pe care le tii in tine.
Lupta pentru tine...pentru ca asta este viata. -o lupta cu propria fiinta-

" Sun been down for days
A pretty flower in a vase
A slipper by the fireplace
A cello lying in its case
Soon she’s down the stairs
Her morning elegance she wears
The sound of water makes her dream
Awoken by a cloud of steam
She pours a daydream in a cup
A spoon of sugar sweetens up"
(Oren Lavie-Her morning elegance)
-o recomand -

Clepsidra

Suntem prinsi cu totii in valurile involburate al unui ocean mare plin cu amintiri. Ne zbatem intre viata si moarte. Vrem sa respiram ca odinioara si sa scapam de corsetul gandurilor. Mai pe scurt...avem prea multe remuscari! Trecutul e trecut. Hai sa traim prezentul. (Usor de spus, greu de facut. )

Azi imi zambesc in oglinda si imi spun : "Chiar o sa fac ceva nou astazi si promit ca am sa ma distrez asa cum nu am mai facut-o pana acum!" Ne facem planuri. Ajungem sa fim pusi fata-n fata cu situatia..siiii...ghici ce! "Socoteala de acasa nu se potriveste niciodata cu cea din targ!"

Si uite asa si ziua de azi si cea de maine si asa mai departe devin zile monotone, cum ne-am si obisnuit deja. Si cum am putea schimba asta? Buna intrebarea! Si totusi...astept raspunsul!

Am asteptat sa-mi pice din cer! Si inca mai stau cu privirile atintite spre nori. Niciun semn.

Ne lasam batuti. "Timpul le rezolva pe toate." Dar cand timpul ne tulbura pentru ca fura din noi si ultimele clipe de meditatie? Ce sa facem? Ce am facut si pana acum! Stam. Mergem in gol. Ne rugam sa se intample ceva ca mai apoi sa regretam ca s-a schimbat viata noastra. Ciudati suntem!

Esti prost daca faci. Esti prost daca nu faci.

Esti prost cand crezi. Esti prost cand nu crezi.

Esti prost pentru ca astepti. Esti prost pentru ca nu mai astepti.

Prin urmare..orice faci..faci prost! Asa suntem noi. Suntem niste prosti care locuiesc pe o prostie de planeta numita Terra (un alt nume prost). Si tot ce am scris eu aici se numesc prostii.

Hai sa ne schimbam viata! Vrei? Stiu ca vei spune da! Hai nu ma refuza! Dar cum facem asta?!

Si simt nevoia sa scriu niste versuri...

"Take a breath

Hold it in

Start a fight

You won't win

Had enough

Let's begin

Nevermind

I don't care!"

(Breaking Benjamin-What Lies Beneath)